Suprema Libertate

Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente.

Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi.

Parcă te aud spunând…:”-uşor de zis, greu de făcut!”

Acestea, (raţionalizările, justificările,explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.

Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt!
Nu privi un lucru ca fiind „mai bun”sau „mai rău”decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun”sau „rău”, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău!

Abandonează-te, cu încredere şi inocenţă. Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra, şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăţeşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.

Fii tu însuţi în propriul univers!
Eşti un copil al acestui univers, ai dreptul să fii aici, şi nu datorezi nimic nimănui. Relaxează-te şi doar există în linişte în acel spaţiu pe care ţi-l doreşti. Dacă încerci să fii ceea ce alţii se aşteaptă de la tine, nu faci altceva decât să te simţi inconfortabil şi nervos, ceea ce îi va determină şi pe ei să se simtă la fel.

Găseşte-ţi propriul univers şi rămâi în interiorul lui. Dacă faci aceasta, vei radia în jurul tău energie pozitivă, ceea ce îi va determina şi pe ceilalţi să se simtă bine. Viaţa e minunată atunci când şi cei din jurul tău se simt bine. Ai trăit deja sentimente negative, ai avut gânduri negative. La ce bun să le reexperimentezi?

Dreptatea înseamnă întuneric!
Ai cântărit şi argumentat toate lucrurile triste, dureroase, din jurul tău şi ai descoperit că aceasta nu aduce nici un fel de îmbunătăţire. Nu ai făcut decât să te simţi şi mai rău şi să multiplici durerea. De fiecare dată când proiectezi la nivel mental, retrăieşti. Şi, pentru ce?

Ieşi din întuneric şi disperare, şi păşeşte spre lumină, bucurie şi umor. Fă-o! „Dreptatea, judecata…înseamnă întuneric”, iată cea mai mare capcană. Crezând că ţi s-a făcut o nedreptate, vei gândi, vei simţi şi vei alimenta starea de rău. În numele integrităţii, onestităţii şi dragostei, te retragi în ură şi condamnare, urând şi condamnând pe cei ce urăsc şi condamnă! Ridicol, nu-i aşa?

Dacă te gândeşti sau discuţi despre toate acele lucruri negative pe care consideri că ţi le fac alţii, negativul, de fapt, creşte în interiorul tău. Nu faci altceva decât să îl cultivi şi să îl răspândeşti. Suferi şi te îmbolnăveşti. Contemplând acest rău, te vei simţi rău, şi, toate acestea, în numele dreptăţii…

Nu hărţui şarpele veninos după ce te-a muşcat, nu ridica armele împotriva soldatului. Încercând să învingi răul cu rău nu vei face decât să îl cultivi în interiorul tău. Te vei simţi rău, vei fi nervos, deprimat şi indignat, ceea ce îţi va produce mai mult rău decât însăşi ofensa iniţială. Şi asta, pe timp îndelungat.

Suntem actori pe scena vieţii!
Pe scena vieţii tale, oamenii sunt simpli actori. Tot ceea ce primeşti din partea lor sunt imaginile pe care ochii tăi vor să le vadă şi sunetele pe care urechile tale vor să le audă. Creierul tău dă semnificaţiile pe care tu le alegi. Astfel, trăieşti cu ceea ce ai ales, indiferent care ar fi această alegere. Experienţa ta de viaţă se conturează în funcţie de semnificaţiile pe care le dai oamenilor şi evenimentelor din jurul tău.

Dacă îi percepi pe ceilalţi într-o lumină proastă, indiferent din ce motiv, le vei transmite antipatie şi intoleranţă. Şi tu, la rândul tău, percepi semnalele altora de antipatie şi intoleranţă şi răspunzi în consecinţă. Aşa şi ceilalţi vor răspunde în mod negativ semnalelor pe care le emiţi. În acest fel ia naştere mediul care te înconjoară. Practic, tu îi înveţi pe cei din jur cum să se comporte cu tine!

Alege… viaţa pe care ţi-o doreşti!
Alege să oferi acceptare, să nu judeci, alege să iubeşti, alege lumina şi umorul, vis a vis de fiecare -că acesta merită sau nu- şi îţi vei oferi darul cel mai de preţ pe care viaţa ţi-l poate da. Iubeşte oamenii, iar ei, la randu-le, te vor iubi. Crează-ţi scena pe care o doreşti şi joacă-ţi rolul. Depinde în totalitate de tine. Această lume este locul tău de joacă, câmpul tău de bătălie, scena ta, iar tu îţi poţi crea viaţa pe care o doreşti.

de Terri Ann Laws

Sursa: Iubire si Lumina
Multumim!

About the author

Miky

Click here to add a comment

Leave a comment: